Etapele realizării unui proiect didactic de succes

Etapele realizării unui proiect didactic de succes:

Etapele realizării unui plan didactic de success:

 PROIECTAREA ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE

      Proiectarea didactică este o acţiune continuă, permanentă, care precede demersurile instructiv-educative, indiferent de dimensiunea, complexitatea sau durata acestora (presupune de fapt stabilirea sistemului de relaţii şi dependențe existente între conţinutul ştiinţific vehiculat, obiectivele operaţionale şi strategiile de predare, învăţare şi evaluare).

     Ȋn proiectarea didactică se porneşte de la un conţinut fixat prin programele şcolare, care cuprind competenţele generale ale învăţămȃntului, competenţele specifice şi conţinuturi care sunt unice la nivel naţional. Se finalizează cu elaborarea unor instrumente de lucru utile cadrului didactic: planului tematic şi a proiectelor de activitate didactică/lecţie, pȃnă la secvenţa elementară de instruire.

      Etapele principale ale activităţii de proiectare a activităţilor didactice sunt:

1. încadrarea lecţiei sau a activităţii didactice în sistemul de lecţii sau în planul tematic

2. stabilirea obiectivelor operaţionale

3. prelucrarea şi structurarea conţinutului ştiinţific

4. elaborarea strategiei didactice

5. stabilirea structurii procesuale a lecţiei/activităţii didactice

6. cunoasterea şi evaluarea randamentului şcolar:

      a. stabilirea modalităţilor de control şi evaluare folosite de profesor

      b. stabilirea modalităţilor de autocontrol şi autoevaluare folosite de elevi.

NIVELURI

      In functie de orizontul de timp luat ca referință există două tipuri fundamentale de proiectare pedagogică:

1. proiectarea globală - are drept referință o perioadă mai mare din timpul de instruire: de la un ciclu școlar la un an de studiu - se concretizează in elaborarea planurilor de învățământ si a programelor școlare

2. proiectarea eșalonată - are ca referință perioade mai mici de timp, de la anul școlar pâna la timpul consacrat unei singure activități didactice; distribuția timpului pe tipuri de activități: predare, fixare si sistematizare, evaluare.

     b. Proiectarea activității semestriale este o continuare a proiectării anuale și poate include, pe lângă elementele specifice unei proiectări anuale, o primă anticipare a strategiilor didactice si a posibilităților de evaluare, în funcție de obiectivele urmărite si de conținutul detaliat.

 Model orientativ al proiectării semestriale

      An de studiu: eșalonarea în timp (precizarea numărului de ore pentru fiecare unitate si precizarea datei sau a săptămânii din structura anului școlar); analiza conținutului, identificarea unităților mari de conținut (capitole, teme) si a succesiunii lor; identificarea obiectivelor generale urmărite in predarea disciplinei;

     Se concretizează în:

     Proiectarea activității anuale, pe baza planului de învățământ și a programei școlare, presupune:

Disciplina:

Clasa:

Competenţe generale:

 Bibliografia:

 Obiectivele disciplinei:

 Conținutul disciplinei:

 Repartizarea in timp:

 Tehnologia instruirii:

 Evaluare:

 Metode:

 Mijloace.

      Proiectarea unei activități didactice, care înseamnă, cel mai adesea, proiectarea lecției, datorită ponderii mari pe care o ocupă lecția în ansamblul formelor de organizare și desfășurare a activității didactice.

     Proiectarea lecției presupune un demers anticipativ, pe baza unui algoritm procedural ce corelează următoarele patru întrebări: • Ce voi face? • Cu ce voi face ? • Cum voi face ? • Cum voi ști dacă am realizat ceea ce mi-am propus ? Aceste patru întrebări sunt expresia celor patru etape fundamentale în proiectarea lecției:

Etapa I: Identificarea obiectivelor lecției. Obiectivul ne arată “ce se urmărește în fiecare secvență a procesului educațional și cum se evaluează performanțele obținute".

Etapa a II-a: Analiza resurselor. După identificarea obiectivelor, profesorul trebuie sa realizeze o analiză detaliată a principalelor categorii de resurse implicate în desfășurarea activității: • resurse umane: elevul (trăsături de personalitate, interese, trebuințe de învățare); profesorul (pregătire științifică și psihopedagogică, competența comunicativă); • resurse de conținut didactic: ansamblul valorilor educaționale (cunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități, atitudini) ce fac obiectul procesului de predare/ învățare; selecția conținuturilor didactice se face în funcție de obiectivele identificate (abordare curriculară), pe baza planului de învatamant, a programei școlare, a manualului școlar și a altor materiale informative cu caracter didactic; • resurse de ordin material: materiale didactice și mijloace tehnice care pot contribui la eficientizarea activității; • locul desfășurării activității (clasă, laborator, atelier, bibliotecă); • timpul disponibil pentru o activitate didactică.

Etapa a III-a: Elaborarea strategiilor didactice optime. Eficiența activității didactice depinde în mare măsură de calitatea demersului de selectare și corelare a celor mai potrivite metode, mijloace si materiale didactice; această etapă mai e cunoscută și ca etapa selectării și corelării celor trei “M" (Metode, Materiale, Mijloace). Cercetarile experimentale și experiența educativă dovedesc, deopotrivă, că eșecul multor activități didactice își are cauzele la acest nivel al proiectării pedagogice. Conturarea strategiei didactice permite deja profesorului să-și imagineze scenariul aproximativ al activității sale. Principalii factori care contribuie la selectarea si îmbinarea celor “trei M" într-o strategie didactică sunt: • specificul activității (comunicare/însușire de cunostințe, evaluare); • obiectivele operaționale identificate; • contextul psihopedagogic al instruirii (nivelul pregătirii lor); • contextul material al instruirii (materiale si mijloace didactice disponibile); • stilul si personalitatea profesorului.

Etapa a IV-a: Elaborarea instrumentelor de evaluare identifică, între funcțiile obiectivelor educației, o funcție evaluativă; precizarea corectă a obiectivelor și posibilităților de operaționalizare a acestora oferă un sprijin serios în procesul de evaluare a rezultatelor elevilor și a activității profesorului, sugerând alegerea unor instrumente de evaluare adecvate obiectivelor propuse, utilizarea lor în anumite momente ale desfășurării activității, precum și interpretarea si utilizarea rezultatelor în sensul optimizării activității și, implicit, al pregătirii elevilor.

      O lecție este metodic organizată când toate activitățile desfășurate constituie un tot unitar, servesc atingerea scopului urmărit. Pregătirea unei activități didactice nu înseamnă aplicarea unui “tipar", a unei scheme prestabilite la un conținut anume, ci înseamnă anticipare, deci reflecție prealabilă asupra a ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, imaginarea unui scenariu al activității.                AVANTAJE SI LIMITE

     Lecțiile asigură o informare amplă și sistematică a elevilor în diferite domenii, și îi ajută la formarea personalității lor. Ele contribuie la dezvoltarea gândirii și imaginației elevilor, la formarea sentimentelor superioare, la fortificarea voinței, la obișnuirea elevilor cu munca organizată și cu disciplina, le cultivă progrestiv aptitudinile și talentele, îi ajută să-și însușească tehnica muncii independente. Aceste avantaje pe care le oferă au validat lecția ca formă principală, forma de bază în organizarea procesului de învățământ. Dintre avantajele lecţiei, le amintim pe următoarele:

- Asigură un cadru organizatoric adecvat pentru derularea procesulai instructiv-educativ, promovează un sistem de relaţii didactice profesor-elevi şi activităţi didactice menite să angajeze elevii, să îi activizeze şi să îmbunătăţească performanţele învăţării.

- Facilitează însuşirea sistematică valorilor care constituie conţinutul învăţământului, a bazelor ştiinţelor, a sistemului de cunoştinţe şi abilități fundamentale ale acestora, prin intermediul studierii obiectelor de învăţământ corespunzătoare.

- Contribuie la formarea şi modelarea capacităţii de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice însuşite de elevi, introducându-i în procesul cunoaşterii sistematice şi ştiinţifice (nemijlocite sau mijlocite) a realităţii.

- Activităţile desfăşurate de elevi în timpul lecţiei sprijină insusirea noilor informaţii, formarea noţiunilor, deducerea definiţiilor, a regulilor, formarea şi dezvoltarea abilităţilor intelectuale şi practice, sesizarea relaţiilor dintre obiecte şi fenomene, explicarea lor, deci formarea unei atitudini pozitive faţă de învăţare.

- Angajarea elevilor în lecţie, în eforturi intelectuale şi motrice de durată, are influenţe formative benefice: le dezvoltă spiritul critic, spiritul de observaţie, atenţia voluntară, curiozitatea epistemică, operaţiile gândirii, memoria logică şi contribuie la dezvoltarea forţelor lor cognitive, imaginative şi de creaţie. Totodată, le oferă oportunitatea de a-şi exersa capacităţile intelectuale, motrice şi afective, de a-şi forma şi consolida sentimente, convingeri, atitudini, trăsături pozitive de caracter, forme adecvate de comportament.

     Limitele lecției ar fi următoarele: - caracterul preponderent magistro-centrist al predării (în defavoarea învăţării), reducerea activităţii la mesajul profesorului (expunere, demonstrare, explicaţie) şi la înregistrarea pasivă a noului de către elevi - adesea, lecţiile se bazează pe intuiţie, neglijându-se activităţile individuale ale elevilor, exerciţiile practice, cele aplicative etc. - dirijarea accentuată, uneori excesivă a activităţii de învăţare a elevilor - recurgerea excesivă la activităţi frontale, promovarea predării la un singur nivel (cel mijlociu) şi într-un singur ritm, pot duce la apariţia tendinţei de nivelare şi uniformizare a demersurilor didactice - instruirea diferenţiată in funcţie de particularităţile individuale şi de grup ale elevilor se realizează, de cele mai multe ori, anevoios şi stângaci - nu se promovează autoinstruirea si autoevaluarea VARIANTE DE REDACTARE A PROIECTELOR DIDACTICE

     Variabilele procesului de instruire determină variante ale tipului de bază pentru fiecare categorie/tip de lectie. Principalele categorii/tipuri de lectie sunt :

- Lecţia mixtă ;

- Lecţia de comunicare/însuşire de noi cunoştinţe ;

- Lecția de formare de priceperi şi deprinderi ;

- Lectia de fixare şi sistematizare ;

- Lecţia de verificare şi apreciere ale rezultatelor şcolare.

 1. Lecţia mixtă vizează realizarea, în măsură aproximativ egală, a mai multor scopuri sau sarcini didactice : comunicare, sistematizare, fixare, verificare. Este tipul de lecție cel mai frecvent întâlnit în practica educativă, îndeosebi la clasele mici, datorită diversităţii activităţilor implicate şi sarcinilor multiple pe care le joacă. Structura relativă a lecției mixte :

- 1. moment organizatoric ;

- 2. verificarea conţinuturilor însuşite: verificarea temei ; verificarea cunoştinţelor, deprin-derilor, priceperilor dobândite de elev ;

- 3. pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe (se realizează, de obicei, printr-o conversație introductivă, în care sunt actualizate cunoştinţe dobândite anterior de elevi, relevante pentru noua temă, prin prezentarea unor situații-problemă, pentru depăşirea cărora sunt necesare cunoştinţe noi etc.) ;

- 4. precizarea titlului şi a obiectivelor: profesorul trebuie să comunice elevilor, într-o formă accesibilă, ce aşteaptă de la ei la sfârşitul activităţii ;

- 5. comunicarea/însuşirea noilor cunoştinţe, printr-o strategie metodică adaptată obiectivelor, conținutului temei şi elevilor şi prin utilizarea acelor mijloace de învăţământ care pot facilita şi eficientiza realizarea acestei sarcini didactice ;

- 6. fixarea şi sistematizarea conţinuturilor predate prin repetare şi exerciţii aplicative ;

- 7.  explicaţii pentru continuarea învăţării acasă şi pentru realizarea temei.

 2. Lecția de comunicare/însușire de noi cunoștințe. Acest tip de lecție are un obiectiv didactic fundamental : însușirea de cunoștințe (și, pe baza acestora, dezvoltarea unor capacități și atitudini intelectuale), dar prezintă o structură mixtă, îndeosebi la clasele mici, când obiectivul didactic fundamental al lecției îl constituie însușirea unor cunoștințe noi; celelalte etape corespunzătoare tipului sunt prezente, dar au o pondere mult mai mică ; ponderea celorlalte etape este deter- minată, în principal, de vârsta elevilor. La clasele mari, lecția de comunicare tinde chiar către o structură monostadială.

     Variantele lecției de comunicare/însușire de noi cunoștințe se conturează pe baza unor variabile, precum :

 - locul temei într-un ansamblu mai larg al conținutului ;

- strategia didactică elaborată de profesor în funcție de particularitățile de vârstă și nivelul pregătirii elevilor etc.

     Cele mai cunoscute variante ale acestui tip de lecție sunt :

- lecția introductivă : are rolul de a oferi o imagine de ansamblu asupra unei discipline sau a unui capitol si de a-i sensibiliza pe elevi în scopul eficientizării receptării noilor conținuturi ;

- lecția prelegere, practicabilă doar la clasele liceale terminale, când conținutul de predat e vast, iar puterea de receptare a elevilor e foarte mare ;

- lecția seminar : presupune dezbaterea unui subiect în timpul orei pe baza studiului prealabil de către elevi a unor materiale informative ; se realizează, de asemenea, clase mai mari, când nivelul de pregatire si interesul elevilor pentru disciplină sunt ridicate ;

 - lecția programată, concepută pe baza manualului sau textului programat sau pe baza unor programe de învățare computerizate etc.

 3. Lecția de formare de priceperi și deprinderi, specifice unor domenii de activitate diverse : AVAP, MM, EFS, CLR, MEM  etc.

     Structura orientativă a acestui tip de lecție este următoarea:

 1. moment organizatoric ;

 2.  precizarea temei și a obiectivelor activității ;

 3.  actualizarea sau însușirea unor cunoștințe necesare desfășurării activității ;

 4.  demonstrația sau execuția-model, realizată, de obicei, de profesor ;

 5.  antrenarea elevilor in realizarea activității (lucrării, exercițiului) cu ajutorul profesorului;

 6.  realizarea independentă a lucrării, exercițiului de către fiecare elev ;

 7. aprecierea performanțelor elevilor și precizări privind modul de continuare a activității desfășurate în timpul orei.

      Variantele lecției de formare de priceperi și deprinderi pot fi identificate, în principal, în funcție de specificul domeniului de activitate și de locul desfășurării activității: - lecția de formare de deprinderi de activitate intelectuală : analiza gramaticală, analiza literară, analiza unui text filosofic, analiza unui document istoric, realizarea unui eseu literar sau filosofic, rezolvare de exerciții și probleme ; - lecția de formare a unor deprinderi motrice, specifice disciplinei educație fizică ; - lecția de formare a unor deprinderi tehnice : operare pe computer, utilizarea unor instrumente tehnice ; - lecția cu caracter practic (aplicativ), realizabilă, de obicei, în afara clasei (de exemplu, in atelierul școlar) ; - lecția de laborator, vizând desfășurarea unor experiențe în domenii diverse ale cunoașterii : chimie, fizică, biologie ; - lecția-excursie, destinată formării priceperii de a observa obiecte sau fenomene, de a selecta si prelucra observațiile.

 4. Lecția de fixare și sistematizare vizează, în principal, consolidarea cunoștințelor însusite, dar și aprofundarea lor și completarea unor lacune. Se realizează prin recapitulare. Condiția de bază a eficientizării acestui tip de lecție o constituie redimensionarea conținuturilor în jurul unor idei cu valoare cognitivă relevantă, astfel încât elevii sa fie capabili de conexiuni care să permită explicații din ce in ce mai complete și de aplicații optime si operative în contexte din ce în ce mai largi ale cunoașterii.

       Structura orientativă a acestui tip de lecție :

1. precizarea conținutului, a obiectivelor și a unui plan de recapitulare ; este de dorit ca această etapă să se realizeze în doi timpi : înaintea desfășurării propriu-zise a orei, apoi la începutul orei sau orelor de recapitulare ;

2. recapitularea conținutului pe baza planului stabilit : această etapă e destinată clarificării și eliminării confuziilor constatate de profesor, stabilirii unor conexiuni prin lărgirea contextului cunoașterii și diversificarea perspectivelor de abordare a conținutului parcurs și realizării unor scheme sau sinteze care să-l pună în relație cu tot ceea ce reprezintă esențialul la nivelul conținutului analizat ;

3. realizarea de către elevi a unor lucrări pe baza cunoștințelor recapitulate; în cazul lecțiilor de consolidare de deprinderi, această etapă ocupă ponderea cea mai mare în structura lecției și se concretizează, în funcție de specificul disciplinei, prin : rezolvare de exerciții și probleme, analize gramaticale, analize literare, realizarea unor lucrări având caracter tehnic ;

4. aprecierea activității elevilor ;

5. precizarea și explicarea temei. În functie de întinderea conținutului supus recapitulării (o temă, un capitol) se propun câteva dintre variantele posibile ale acestui tip de lecție : - lecția de repetare curentă – lecția de recapitulare pe baza unui plan dat sau alcătuit de profesor împreună cu elevii : se realizează la sfârșitul unor capitole sau teme mari din programă ; - lecția de sinteză: se realizează la sfârșitul unor unități mari de conținut : capitole mari, trimestru sau an școlar; Pornind de la metodele sau mijloacele utilizate în desfăşurarea lecției variantele menționate pot conduce la noi variante : lecție de recapitulare sau de sinteză pe bază de exerciţii aplicative (atunci când se urmăreşte consolidarea unor deprinderi), lecția de recapitulare cu ajutorul textului programat sau al unor programe recapitulative computerizate; lecția recapitulativă pe bază de fișe (concepute în funcție de nivelul dezv. intelectuale şi al pregătirii şi de ritmul de lucru al fiecărui elev) etc.  

   5. Lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare Aceasta urmăreşte, în principal, constatarea nivelului de pregătire a elevilor, dar şi actualizarea şi încadrarea cunoştintelor în noi cadre de referintă şi semnificare, cu consecinte importante asupra viitoarelor trasee de învățare. Structura relativă a acestui tip de lecție :

 1. precizarea conţinutului ce urmează a fi verificat ;

 2. verificarea conţinutului (în cazul unei verificări orale, această etapă poate constitui un bun prilej pentru sistematizarea cunoştintelor, corectarea unor confuzii etc.) ;

 3. aprecierea rezultatelor (dacă în cazul verificării orale sau practice aprecierea se face la sfârşitul orei, în cazul verificării scrise acest moment se va consuma în următoarea întâlnire a prof. cu elevii) ;

 4. precizări privind modalitățile de completare a lacunelor şi de corectare a greşelilor şi sugestii în legătură cu valorificarea conținuturilor actualizate în activitatea viitoare. Variantele lecției de verificare şi apreciere se stabilesc, în principal, în funcție de metoda sau modul de realizare a evaluării : - lecţia de evaluare orală; - lecţia de evaluare prin lucrări scrise; - lecţia de evaluare prin lucrări practice; - lecţia de evaluare cu ajutorul programelor computerizate.

     Cum este firesc, tipologia lecției rămâne deschisă şi permisivă la noi ipostaze şi asocieri. Clasificarea, ca şi specificitatea fiecărui tip de lecție nu constituie un şablon, o rețetă imuabilă, dată o dată pentru totdeauna. Practica educativă însăşi poate sugera sau induce noi modalități de structurare a evenimentelor, de prefigurare a priorităților unei lecții.

 APLICAȚII Proiectul de lecție : model orientativ :Metode și procedee didactice; Mijloace de învățământ; Desfășurarea lecției; Data; Clasa; Disciplina; Tema; Tipul lecției; Competenţe generale; Competenţe specifice și modalități de operaționalizare; Etapele lecției; Obiective; Conținutul lecției; Metode si mijloace; Evaluare; Activitatea profesorului; Activitatea elevilor .